George Mălureanu, sportiv cu dublă legitimare Palatul Copiilor / Cleopatra Mamaia, a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de șah rapid, blitz și dezlegări pentru juniori.
Competiția este găzduită de orașul Subotica (Serbia) și reunește la start pe cei mai talentați tineri practicanți ai sportului minții din Europa.
Printre aceștia, și constănțeanul George Mălureanu, care, după nouă runde, cu un total de șapte puncte, s-a clasat pe locul trei la secțiunea B 12 ani, șah rapid. Titlul de campion continental i-a revenit tot unui român, Răzvan Dicu. În meciul direct dintre cei doi, programat în runda a cincea, a fost remiză. O victorie a constănțeanului ar fi inversat ierarhia, dar… n-a fost să fie.
În ceea ce îi privește pe ceilalți șahiști dobrogeni participanți la Europenele de șah rapid, niciunul dintre aceștia nu a reușit să prindă podiumul. Aproape de medalii au fost frații gemeni Arzu (4 p la categ. F 8 ani) și Riza Salim (5,5 p la categ. B 8 ani), de la Palatul Copiilor / Congaz Constanța, ambii încheind între-cerea pe locul șase.
Alte rezultate ale constănțenilor: Florin Covaci (Noua Generație Mangalia) - locul opt (5 p) la B 10 ani; Adrian Radu (Palatul Copiilor / Congaz) - locul 12 (4 p) la B 10 ani; Florentin Nanu (Palatul Copiilor / Cleopatra Mamaia) - locul 16 (5 p) la B 16 ani.
Urmează turneele de blitz și dezlegări
Per total, la șah rapid, delegația României a obținut 14 medalii, dintre care două de aur, șapte de argint și cinci de bronz. Acum, urmează partidele secțiunilor blitz și dezlegări.
"Mă bucur că un sportiv al clubului nostru a adus o medalie pentru Constanța și România. Îl felicit și sper ca seria rezultatelor pozitive la Europenele din Serbia să continue", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra Mamaia, Vasile Chirondojan.
Șahiștii constănțeni sunt însoțiți la turneu de antrenorii Claudiu Iordache și Andrei Furcă.