Gheorghe Stoica, cu ochii pe arbitrii de rugby

349
Doar cinci candidați, printre care și constănțeanul Gheorghe Stoica, au trecut examenul pentru observatori de arbitri de rugby, informează site-ul frr.ro.
"Rezultatele obținute în urma testărilor practice și teoretice ale celor care au participat la cursul de observatori de arbitri nu sunt dintre cele mai bune, dovadă fiind faptul că, din cei 12 participanți, doar cinci au reușit să treacă pragul, și așa cobo-rât, în special la testarea teoretică", a declarat președintele Comisiei Centrale de Arbitri, Emil Pîrțoc.
"Din 12 întrebări, inițial, pragul a fost de opt puncte pentru a fi admis, dar am fost nevoiți să-l coborâm la șase, tocmai pentru a putea avea un corp de observatori în acest segment atât de important și deloc ușor, după cum se vede", a mai spus Pîrțoc.
Pe lista celor declarați admiși, alături de Gheorghe Stoica, se mai află George Bărgăunaș, Doru Gordin, Valeriu Lazăr și Gheorghe Sabău.
Ceilalți participanți care nu au îndeplinit baremul vor avea posibilitatea să repete testul la odată ce va fi anunțată în perioada următoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2749 secunde