Clubul Farul Constanța a anunțat luni, 16 martie, preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către Gheorghe Popescu, în urma unei decizii asumate și dorite de Gheorghe Hagi. Această schimbare vine firesc, după ce Gheorghe Hagi a spus de multe ori că își dorește să renunțe la pachetul majoritar pentru a reveni cu toată energia la antrenorat.
După ani buni petrecuți la cârma Farului, cu performanțe, emoții, dar și momente mai delicate, Gheorghe Hagi face un pas în spate din zona decizională pentru a se concentra din nou 100% la munca din teren și pentru a accepta și alte provocări din lumea fotbalului.
„Farul are o identitate clară, o academie puternică și un model sănătos. A venit momentul să mă gândesc și la mine, la ceea ce simt că pot face cel mai bine, să antrenez. Farul merge mai departe pe mâini bune, iar Gică (n.r. - cumnatul său, fostul internațional Gheorghe Popescu) e cel mai potrivit să devină acționar majoritar. Este președinte de foarte mulți ani, știe toate problemele noastre și e pregătit să vină cu soluții pentru fiecare dintre ele", este mesajul lui Gheorghe Hagi, transmis prin intermediul unui comunicat de presă.
„Îmi doresc să avem sustenabilitate“
De șapte ani președinte al clubului, Gică Popescu cunoaște foarte bine evoluția Farului, încă dinainte de forma actuală a clubului. În această perioadă, Farul a avut un parcurs stabil și sustenabil, înregistrând rezultate financiare pozitive în fiecare sezon, singura excepție fiind sezonul 2024-2025.
„Preiau această responsabilitate cu respect față de tot ceea ce a construit Gică atunci când a pornit acest proiect extraordinar și ce am continuat să construim împreună, cu dorința de a merge mai departe pe o direcție care să țintească performanța la toate capitolele. Farul este un proiect solid, cu un potențial uriaș. Nu vin să îi modific ADN-ul, ci doar să-i aduc câteva upgrade-uri. Îmi doresc să avem sustenabilitate și să putem continua să livrăm fotbalului românesc ce am reușit în toți acești ani.
Prioritățile noastre sunt echilibrul financiar, continuitatea performanței sportive și menținerea identității și a filozofiei care au construit acest club", a declarat noul acționar majoritar al Farului, Gheorghe Popescu.
Rivaldo și Marica rămân acționari
În noua structură a acționariatului, Gheorghe Popescu va deține 70% din club, în timp ce Gheorghe Hagi, Rivaldo și Ciprian Marica își vor împărți în mod egal restul de acțiuni. Gheorghe Hagi rămâne acționar al clubului cu 10%, un gest firesc pentru fondatorul și simbolul acestui proiect.