Handbaliștii juniori participă la Europene

97
< 1 min citire
Echipa națională de handbal juniori a României a încheiat cantonamentul și se pregătește să debuteze la Campionatul European din Polonia. Antrenorul Octavian Hârțoagă a ales lotul cu care se va prezenta la meci. Joi, România va juca împotriva Franței, principala favorită la câștigarea campionatului. Misiunea juniorilor se anunță a fi grea, având în vedere că din grupă mai fac parte Ungaria și Croația. "Am terminat pregătirea, în mare sunt mulțumit de ceea ce am văzut. Să vedem dacă mentalitatea și dorința lor vor fi suficiente să ne îndeplinim visul, calificarea la Campionatul Mondial. Pentru acest lucru, trebuie să terminăm în primele zece echipe. Ar fi extraordinar pentru noi să reușim acest lucru, ca și experiență. Avem adversari foarte puternici, avem informații despre ei, am făcut deja ședințe video. Franța este principala favorită la câștigarea turneului, au câștigat cam tot ce au jucat, iar Ungaria și Croația au investit enorm în ultimii ani", a declarat antrenorul Hârțoagă, citat de handbalvolei.ro. După partida de joi, cu Franța, tricolorii vor mai avea de înfruntat Croația, vineri, iar duminică - Ungaria.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde