Handbalul românesc, ca întregul sport din ţara noastră, caută soluţii de supravieţuire în actualul context marcat de austeritate. Cel mai probabil, pentru a-şi reduce cheltuielile, cluburile vor renunţa la jucătorii străini, plătiţi cu salarii mai mari, însă decizia trebuie cântărită cu atenţie. Şi mai ales trebuie găsit răspuns la întrebarea: se mai doreşte performanţă?
Mai mulţi reprezentanţi ai cluburilor de handbal care au participat la întâlnirea cu conducerea Federaţiei Române de Handbal au propus introducerea obligativităţii ca jumătate dintre sportivii trecuţi pe raportul de joc să fie români.
„Scopul este să găsim soluţii să devenim mai buni, să vedem cum putem să ajutăm sportivii români, să ajungem cât mai repede la performanţele pe care toţi ni le dorim.
În primul rând, trebuie să-i determinăm pe sportivii noştri să fie mai responsabili, să-şi dorească mai mult performanţa, să obţinem rezultate la nivel de club şi de echipe naţionale.
Au fost discuţii şi propuneri pentru a introduce în regulamentele noastre prezenţa pe raportul de joc a unui număr minim de jucători români. Au fost propuneri pentru şapte şi opt jucători. Şi asta s-ar traduce prin 50% dintre jucătorii înscrişi pe raportul de joc să fie de naţionalitate română. Nu în teren, pe raportul de joc, antrenorii având libertatea să introducă în teren jucătorii care consideră că sunt cei mai pregătiţi pentru a obţine rezultatul dorit”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din.
Acesta a afirmat totodată că, ţinând cont de specificul jocului de handbal modern, antrenorii vor fi nevoiţi să-i ruleze pe toţi jucătorii pe care îi au la dispoziţie.
„Din fericire, în momentul de faţă, jocul de handbal este foarte dinamic, foarte solicitant, sunt foarte des schimbări, iar antrenorii apelează la toţi jucătorii pe care-i au la dispoziţie. Indiferent cât de bine eşti pregătit, e foarte greu să faci faţă şi să dai un randament foarte bun pe durata celor 60 de minute de joc. Mai mult de atât, există riscuri foarte mari de accidentări şi atunci fiecare club trebuie să ţină cont de acest aspect şi să ruleze cât mai mult jucătorii pe care îi are la dispoziţie", a explicat oficialul FRH.
Fără schimbări ale formatului competiţional
În ceea ce priveşte schimbarea formatului competiţional, Constantin Din a precizat că se va merge pe aceeaşi schemă în viitoarea ediţie a întrecerilor naţionale, atât la masculin, cât şi la feminin.
„Nu s-a luat în calcul schimbarea formatului competiţional şi nici nu se ia în momentul de faţă. În sezonul următor vom funcţiona la fel. O să vedem care va fi situaţia economică din ţară şi, în funcţie de aceste aspecte, vom decide. Poate vom găsi un format mai potrivit pentru jucătorii noştri", a mai spus Constantin Din.
În acest moment, Liga Zimbrilor la masculin şi Liga Florilor la feminin funcţionează în sistem campionat cu 14 echipe, însă, la feminin, SCM Gloria Buzău s-a retras din campionat, din cauza problemelor financiare.