După înfrângerea din derby-ul Ligii Naţionale, cu Dinamo, handbaliştii de la HC Dobrogea Sud Constanţa şi-au reluat antrenamentele la Sala Sporturilor cu gândul la duelul de vineri, 4 decembrie, contra celor de la CSU Din Suceava.
Antrenorul Djordje Cirkovic a făcut, la rece, analiza derby-ului cu Dinamo Bucureşti. Studiul video a scos la iveală greșelile din jocul constănţenilor, dar, în același timp, a arătat că arbitrii au luat câteva decizii care au dezavantajat clar pe HCDS în repriza secundă.
„Am avut o șansă mare să învingem pe Dinamo. Ne-am luptat 60 de minute, am avut poarta foarte bună. Iancu a fost consistent, cu 15 parade, dar am avut multe probleme în atac în prima repriză. S-a simțit că nu am jucat 40 de zile. Altceva a fost la antrenament, altceva e la meci.
În prima repriză, statistica zice că am avut zero goluri din nouă aruncări și şapte greșeli tehnice, fără presiune, fără nimic. E prea mult la așa un meci și totuși am avut un scor bun la pauză, 7-8.
În repriza a doua, am stabilizat jocul în atac și am avut șansă să facem două goluri pentru noi, la 12-11. Atunci a început… Analiza video spune clar: am avut două situații de 7 metri, la Ilie și Susanu, și 3-4 mingi la care a fost contact cu pivotul nostru în atac, dar s-a lăsat jocul. Au fost 6-7 decizii contra noastră în repriza a doua. Nu am spus nimic după meci, dar analiza video arată clar. E incredibil. Cum e posibil așa ceva?”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, antrenorul Djordje Cirkovic.
O nouă deplasare în Bucureşti
Pentru HC Dobrogea Sud, urmează o nouă deplasare la București, unde va juca, vineri, 4 decembrie, meciul din etapa a XII-a a Ligii Naţionale, cu CSU Din Suceava, considerat pe teren propriu. Întreaga etapă se va desfășura în Bucureşti.
„Meciul cu Dinamo a trecut, mergem mai departe. Trebuie să rezolvăm problemele din jocul nostru, să căutăm soluții. Acum jucăm cu Suceava, e un meci de trei puncte. Toți jucătorii sunt bine, vom vedea miercuri dimineață, după teste. Acum nu sunt probleme", a mai spus tehnicianul sârb.
Chiar de Ziua Naţională, „delfinii” s-au antrenat, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor, miercuri, se vor pregăti de la aceeaşi oră, iar joi, de la ora 11.00. Tot joi, la ora 15.00, este programată plecarea la București.