La prima reprezentație a primă-verii în fața propriilor suporteri, campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a reușit, ieri, o victorie pentru care a transpirat destul de mult: 31-23 (13-15), la Sala Sporturilor, în compania formației CS Caraș Severin, duel ce a făcut parte din programul etapei a 16-a a Ligii Naționale. În prima repriză, jocul agresiv al oaspeților a dat rezultate, Severinul a bifat o serie de 7 goluri consecutive (!) și a intrat la cabine cu avantaj de două "lungimi". Expe-riența de Champions League a băieților lui Zvonko Sundovski a făcut diferența după pauză, HCM a recuperat handicapul și totul a revenit la normal.
Iată și celelalte rezultate ale etapei: HC Odorhei - CSM București 39-30, U Cluj - Potaissa Turda 26-34, Dinamo București - Pandurii Târgu Jiu 34-26, Poli Timișoara - CSM Ploiești 34-25, U Bucovina Suceava - Știința Bacău 36-36.
În clasament, lideră este HCM Constanța, cu 29 de puncte, urmată, în ordine, de Potaissa Turda (25 p), Știința Bacău (24 p), HC Odorhei (22 p) și U Bucovina Suceava (19 p).
Runda viitoare (sâmbătă, 9 martie), HCM Constanța va întâlni, în deplasare, pe Potaissa Turda, într-un derby de conjunctură al campionatului.