Liga Campionilor la handbal masculin: Ciudad Real nu glumește niciodată

HCM Constanța, executată în stil spaniol

693
1 min citire
HCM Constanța, executată în stil spaniol - b3f2784f11449ba054835ce14db00d76.jpg
HCM Constanța a contabilizat cel de-al treilea eșec consecutiv în actuala stagiune a Ligii Campionilor la handbal masculin. Formația de la malul mării a fost înfrântă, aseară, în Spania, de Renovalia Ciudad Real, scor 28-34, și se "înțepenește" pe ultimul loc în clasament.
Scăpată de antrenorul de tristă amintire Jovica Cvetkovic, HCM Constanța a avut neșansa ca, în noua "eră Hairi", să dea peste un colos al handbalului masculin mondial: Ciudad Real.
Aseară, pe tărâm iberic, în cea de-a treia etapă a Ligii Campionilor, Grupa D, HCM s-a înclinat în fața spaniolilor, scor 28-34, după ce, la pauză, gazdele aveau deja avantaj de trei goluri, 15-12. Constanța s-a luptat cu toate puterile, nu s-a făcut de râs și putem considera că aventura sa europeană abia acum începe.
Celelalte rezultate ale rundei: St. Petersburg - HC Croația Zagreb 28-35, HC Bosnia Sarajevo - SG Flens-burg 23-35.
În clasament, HCM Constanța rămâne pe locul șase, ultimul, fără niciun punct. Lideră este Ciudad Real (6 p), urmată de Croația Zagreb (5 p), SG Flensburg (4 p), St. Petersburg
(2 p) și Bosnia Sarajevo (1 p).
Etapa viitoare (joi, 14 octombrie), HCM Constanța va juca, la Sala Sporturilor, cu HC Bosnia Sarajevo, un meci în care campioana României nu are decât varianta victoriei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010
Stire din Sport : HCM Constanța a scăpat de Cvetkovic!
Pagina a fost generata in 0.0758 secunde