Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, eliminați la Australian Open

149
Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, eliminați la Australian Open - ddd-1579850618.jpg

Articole recomandate

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă de australienii Max Purcell și Luke Saville cu 6-7 (2-7), 4-6, 6-4, vineri, la Melbourne, în runda a doua a probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, transmite Agerpres. Favoriții numărul opt s-au înclinat după două ore și 14 minute.

Tecău și partenerul său au avut 3 ași și 7 duble greșeli, față de 7 ași și o dublă greșeală, cât au avut adversarii lor. Perechea româno-olandeză a avut un procentaj ceva mai bun la primul serviciu, 79% față de 77%, iar la al doilea a fost egal, 53%. Tecău și Rojer au fructificat doar o minge de break din 9 oportunități și au avut mai puțin cu un punct la final (104-105).

La ediția de anul trecut, Tecău și partenerul său au pierdut în primul tur. Tecău are două semifinale jucate la Melbourne, în 2012 (alături de suedezul Robert Lindstedt) și în 2015 (alături de Rojer). Perechea româno-olandeză va primi un cec de 38.000 de dolari australieni și 90 de puncte ATP la dublu.

La rândul lor, jucătoarea română Raluca Olaru și slovena Dalila Jakupovic au fost învinse de perechea Timea Babos (Ungaria)/Kristina Mladenovic (Franța) cu 7-5, 6-3, vineri, la Melbourne, în prima rundă a probei feminine de dublu. Babos și Mladenovic, favoritele numărul doi, care au jucat finala la ediția din 2019 și au cucerit titlul în 2018, s-au impus într-o oră și 31 de minute.

Pentru participare, Olaru și partenera sa au fost recompensate cu 25.000 de dolari australieni și 10 puncte WTA la dublu.

La dublu a mai rămas în cursă doar Monica Niculescu, ea și japoneza Misaki Doi urmând să joace în turul secund contra unei perechi nipone, Nao Hibino/Makoto Ninomiya.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5068 secunde