Al treilea campion mondial român la box profesionist, după Mihai Leu și Leonard Doroftei, gălățeanul de 27 de ani Lucian Bute, s-a aflat, vineri seară, pentru puțin timp, la Constanța.
"Vin mereu cu plăcere și drag la malul mării. Am amintiri foarte frumoase de aici. Am efectuat numeroase cantonamente cu lotul național, pe când eram amator, și, fie că am stat în Constanța, la hotelul «Sport», fie la Mamaia sau la Mangalia, totul a fost, de fiecare dată, la superlativ. Îmi place orașul, îmi place marea, îmi plac oamenii locului", a declarat Lucian, pentru "Cuget Liber".
Campionul are mulți prieteni la Constanța. În primul rând, Ionuț Gheorghe, de la CS Farul, cel mai bun boxer român amator al momentului, medaliat cu bronz la ultima Olimpiadă, cu care s-a întâlnit, recent, și la Campionatul Mondial de la Chicago. Apoi, arbitrul AIBA Toma Matei, preșe-dintele Asociației Județene de Box Constanța, sau Ion Șerban, fost președinte al Federației Române, "un om deosebit".
Constanța i-a rămas în memorie lui Lucian și prin cele două titluri naționale pe care le-a cucerit aici, în 1997 (la juniori) și în 2001 (la seniori).
14 ani de muncă
"Frumușelul" sau "Mr. KO", cum i se mai spune, e în culmea fericirii de când a devenit campion mondial.
"Mă simt extraordinar de bine. Am muncit extrem de mult să ajung aici, am făcut numeroase sacrificii și mi-a trebuit ambiție de fier. După patru ani de profe-sionism, la care se adaugă alți zece în boxul amator, am reușit să-mi îndeplinesc visul. Sunt fericit", ne-a spus Lucian.
Pașii următori, apărarea centurii de campion mondial pe care a cucerit-o, la categoria supermijlocie, versiunea IBF, iar apoi unificarea tuturor centurilor mondiale.
La finele anului, își află adversarul
"Pe 29 februarie, la Montreal, îmi vor apăra centura. Încă nu cunosc cine îmi va fi adversar. Sunt discuții cu 4-5 boxeri. Cel pe care îl voi întâlni se va stabili la finele lui decembrie. Acesta este primul meu obiectiv. Apoi, îmi doresc să unific centurile mondiale", ne-a declarat Lucian, care mai stă în România, în vacanță, până pe 2-3 decembrie, după care revine în Canada.
"Fanilor din Constanța le transmit să îmi fie în continuare alături. La fiecare meci, voi face tot ce depinde de mine pentru a nu-i dezamăgi. Și le mai promit unificarea centurilor mondiale cât mai repede"
Lucian Bute,campion mondial la box profesionist