Președintele HC Farul, Nurhan Ali:

"În viitorul apropiat ne gândim la Liga Națională"

190

Articole de la același autor

La jumătatea campionatului Diviziei A, HC Farul, echipă de handbal masculin înființată de doar câteva luni, a reușit să se claseze în primele patru echipe ale Seriei A.


Anul 2015 a fost punctul de cotitură în handbalul masculin constănțean. După încheierea sezonului, campioana HCM s-a desființat, formându-se două echipe care au pornit din liga secundă.
 
Obiectivele declarate ale HCD au fost câștigarea Cupei României și accederea în Liga Națională. Până acum, HCD nu are adversar în Divizia A și este marea favorită la promovarea în liga superioară.


Pe de altă parte, a doua echipă con-stănțeană, HC Farul, își propusese să se claseze în primele șase echipe. După 13 etape disputate, HC Farul se regăsește pe poziția a patra în ierarhie, cu 24 de puncte acumulate.


"Împreună cu colectivul tehnic ne-am propus să ne clasăm pe un loc șase, însă se pare că cele câteva transferuri pe care le-am făcut în timpul campionatului ne-au ajutat să terminăm turul pe locul patru. Să nu uităm că noi am pornit adunând copii care au învățat handbal la noi în oraș și nu aveau șansa de a evolua într-o echipă de seniori", a declarat Nurhan Ali, președintele HC Farul.


HC Farul are contracte de colaborare cu CSS 1 Constanța, CSS Medgidia și CSS Năvodari, iar jucătorii care dau dovadă de voință și care corespund cerințelor conducerii HCF, sunt cooptați în lotul echipei. De asemenea, HCF își alege jucătorii având perspectiva viitorului apropiat, când se gândește la promovarea în Liga Națională.


"Am făcut aceste transferuri cu gândul la viitorul apropiat. Transferurile nu le facem doar în momentul actual, ci cu gândul la viitor. Suntem conștienți că sunt adversari care au un plus de experiență. Ideea de bază cu care am pornit la drum este să creștem jucători, să îi pregătim la nivel înalt și să îi pregătim pentru sportul de performanță. Personal mă gândesc că mai avem posturi deficitare pe care ar trebui să le dublăm, nu putem sta într-un om. Mă gândesc la inter dreapta, la extremă dreapta, dar și la portar. Am trei portari tineri, deosebit de talentați, dar care trebuie să muncească foarte mult. Aș vrea și un portar cu experiență care să ajute echipa. Din păcate, în România, sunt multe echipe, 14 în Liga Națională, câte 13 în Divizia A, iar masa de jucători de valoare este scăzută. Să transferăm din străinătate, sunt taxele pe care trebuie să le plătim și nu e momentul să facem asemenea investiții", a mai adăugat președintele clubului.


HC Farul se va reuni pe data de 4 ianuarie, la Constanța, urmând ca în perioada 9 - 22 ianuarie să plece într-un cantonament la Piatra Neamț în vederea pregătirii returului Diviziei A. Primul meci va fi un derbi local, HC Farul - HC Dobrogea. Meciul se va disputa pe data de 7 februarie.


"Am avut o binemeritată vacanță, iar de pe data de 4 ianuarie, jucătorii vor începe pregătirea. Vreau să le urez tuturor constănțenilor, iubitorilor de handbal, să aibă parte de un an nou fericit, plin de împliniri", a transmis Nurhan Ali.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3344 secunde