INFO EURO 2008

274
l Un suporter austriac a murit și alți 26 de fani au fost internați în spital cu probleme cardiovasculare, după meciul Austria - Germania (0-1), din Grupa B. Forțele de ordine au efectuat și 23 de arestări, 21 de suporteri austrieci, un german și un polonez ajungând după gratii.
De asemenea, un grav accident de circulație s-a petrecut tot după aceeași partidă, în urma căruia un fan al Germaniei, în vârstă de 28 de ani, a murit, iar altul a fost rănit.

l Președintele Federației de Fotbal din Grecia, Vassilis Gagatsis, a declarat, ieri, că selecționerul Otto Rehhagel va rămâne la cârma echipei până în 2010, deși campioana europeană din 2004 nu a obținut niciun punct după două meciuri la EURO 2008, fiind deja eliminată din competiție.

l Cei mai pesimiști suporteri ai naționalei Spaniei sunt siguri că selecționata lui Luis Aragones va fi eliminată în sferturi și au lansat un site prin care îl susțin pe arbitrul Mejuto Gonzalez pentru a conduce la centru finala EURO 2008.

l Selecționerul echipei naționale a Poloniei, Leo Beenhakker, a declarat, după ce formația sa a pierdut cu 0-1 meciul contra Croației, că lipsa de experiență a jucătorilor săi a dus la ratarea calificării în sferturile de finală.

l Astăzi, la EURO 2008, sunt programate două partide, în Grupa D, ambele de la ora 21.45, în direct la TVR 1 și TVR 2: Grecia - Spania și Rusia - Suedia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7927 secunde