Info Sport

326
Elena Bogdan a pierdut finala de la US Open
Perechea Elena Bogdan (România) / Noppawan Lertcheewakarn (Thailanda) a pierdut finala probei de dublu feminin din cadrul turneului de tenis - juniori de la US Open, informează site-ul oficial al competiției. Favorite nr. 3 ale turneului de la New York, românca și partenera sa au fost învinse, în ultimul act, de Valeria Solovieva (Rusia) și Maryna Zanevska (Ucraina), scor 6-1, 3-6, 7-10.
Tot la US Open, în finala de simplu junioare, s-a impus britanica Heather Watson, care a învins-o pe Yana Buchina (SUA), scor 6-4, 6-1. În proba similară a băieților, învingător a fost austriacul Bernard Tomic, care a trecut de Chase Buchanon (SUA), scor 6-1, 6-3.

Argentina va evolua în turneul Emisferei Sudice
Echipa națională de rugby a Argentinei a fost invitată să joace într-una dintre cele mai importante competiții ale lumii: Turneul celor 3 Națiuni (care va deveni, evident, Turneul celor 4 Națiuni). Anunțul a fost făcut, ieri, de organizatorii competiției, care au precizat că argentinienii vor fi integrați începând cu ediția din 2012.
Există și câteva condiții. Argentina trebuie să se asigure că va avea cei mai buni jucători disponibili pentru echipa națională și va trebui să îndeplinească o serie de criterii financiare, care urmează să fie definite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7846 secunde