CSU Neptun - Uztel Ploiești 27-46, în Divizia A de handbal masculin

Înfrângere sub privirile selecționerului Aihan Omer

289
1 min citire
Selecționerul naționalei de handbal masculin a României, Aihan Omer, a asistat la prima repriză a partidei dintre CS Universitar Neptun și Uztel Ploiești, disputată la Sala Sporturilor, în cadrul etapei a șasea a returului I a Diviziei A. Deși constănțenii au pierdut la diferență uriașă, scor 27-46 (12-21), "Turcul" s-a arătat mulțumit de evoluția lui Dumitru Buga, handbalist care, alături de Erkan Omer, se află în vizorul tehnicienilor de la lotul național de tineret.
Celelalte rezultate ale rundei: Handbal Teleorman Alexandria - CSM București 36-31, CS Triumf Călărași - Universitatea Târgo-viște 35-21. ACS Fair-Play Universitatea de Construcții București a fost eliminată din competiție, pentru două neprezentări.
În clasamentul Seriei B, CSU Neptun a ajuns pe ultimul loc (7), cu numai două puncte. Lideră este Uztel, cu punctaj maxim (22), urmată de Alexandria (15 p) și Călărași (14 p). Etapa viitoare, sâmbătă, 13 decembrie, "marinarii" vor întâlni, în deplasare, pe Universitatea Târgoviște.
v v v
Directorul adjunct al CSS 1, prof. Mihail Făgărășan, a declarat că, din pricina problemelor financiare, echipa de handbal junioare II a CSS 1 a fost retrasă din campionat. "E păcat de aceste fete, nu se știe de unde ar fi putut răsări o campioană. Inspectoratul Școlar nu ne ajută. Nu cred că nu sunt bani, mai degrabă cineva de acolo nu-și face bine treaba", a acuzat Făgărășan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde