Ultima etapă a prestigiosului circuit internațional de înot Mare Nostrum s-a desfășurat la Barcelona, în Spania, iar în lotul României s-au regăsit și trei sportivi de la CSM Constanța, care au obținut rezultate importante în competiție.
Cea mai aproape de podium a fost Daria Silișteanu, care s-a clasat pe locul al patrulea în proba de 50 metri spate, cu timpul de 28,57 secunde.
Colega sa de echipă, Aissia Prisecariu, a încheiat pe locul al doilea în finala B a probei de 100 metri spate, fiind cronometrată în 1:01.51. Totodată, sportiva de la CSM Constanța a ocupat locul al optulea în finala B a probei de 200 metri spate, cu timpul de 2:17.97.
La masculin, Tudor Iordache s-a clasat pe locul al șaselea în finala B a probei de 50 metri spate, cu timpul de 25.90 secunde, și pe locul al optulea în finala B a probei de 200 metri spate, unde a înregistrat 2:08.74.
Cei trei înotători sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorii Andrei Pinticanu și Oussema Rebai.
Următoarea competiție importantă pentru tinerii înotători constănțeni va fi Campionatul European de juniori, programat luna viitoare la Munchen, în Germania.