Sfârșit de săptămână fără sport în Grecia, după decesul suporterului agresat de alți fani

44
Sfârșit de săptămână fără sport în Grecia, după decesul suporterului agresat de alți fani - suporterigreci-1412062860.jpg
Guvernul elen a anunțat, luni, că în Grecia nu va avea loc niciun meci oficial în sporturile de echipă la sfârșitul acestei săptămâni, în memoria suporterului care a încetat din viață după ce a fost bătut de alți fani.


Kostas Katsoulis, în vârstă de 46 de ani, fan al formației Ethnikos, a încetat din viață, luni, la un spital din Atena, la două săptămâni după ce a fost bătut de fanii altei echipe la un meci din liga a treia greacă, în Creta. Katsoulis fost atacat, alături de mai alți susținători cu care se deplasase la meci, de aproximativ 30 de suporteri ai echipei Irodotos.

"În semn de respect pentru Kostas Katsoulis, care și-a pierdut viața astăzi (n.r. - luni), victimă a violenței suporterilor de fotbal, și prin decizia viceministrului Culturii și Sporturilor Giannis Andrianos, toate meciurilor oficiale din sporturile de echipă din țară programate în week-end-ul viitor vor fi amânate", a anunțat Secretariatul general al Sporturilor.

Această decizie vizează în special meciurile din campionatul de fotbal al Greciei, între care se numără și derbiul PAOK - Olympiakos, două partide din Cupa Greciei la baschet, meciuri din eșaloanele inferioare la fotbal și campionatele feminine de baschet și de handbal.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5002 secunde