Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11.00, și duminică, 20 octombrie, tot de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va avea loc cel mai așteptat eveniment al acestui an la gimnastică aerobică din România: Campionatul Național pentru seniori și juniori I, II, III, ediția a 18-a, Cupa Farul contribuind concomitent la dinamizarea elegantă a acțiunii. Foarte important de știut este faptul că accesul la cele două frumoase competiții este liber! Evenimentul, care și-a propus să invoce susținerea în totalitate a spor-tivilor participanți și să evidențieze valoarea ambiției și seriozității din gimnastica română contemporană, reunește aproximativ 150-160 de "aerobici", legitimați la zece cluburi din țară. Din partea Clubului Sportiv Farul, vor intra în com-petiție 43 de sportivi - 7 seniori (Corina Constantin, Anca Surdu, Andreea Bogati, Marius Gavriloae, Valentin Mavro-dineanu, Mircea Zamfir și Maria Becze; an-trenor - Maria Fu-mea, la club și la lotul național de seniori) și 36 de juniori I, II și III, prin-tre aceștia numă-rându-se Bianca Gorgovan, Lavinia Panaete, Andreea Scântee, Andreea Drenea, Lucian Săvulescu ori Cristian Drăghici; antrenor - Cristiana Spînu (la CS Farul, la CSS1; antrenor coordonator la lotul național de juniori); antrenor juniori II, III - Cristina Dulgheroiu; coregraf - Nicoleta Dendiu. "Acesta este cel mai important eveniment care precede Campionatul European de seniori și juniori, programat, în perioada 4-10 noiem-brie, în Franța", a declarat, pentru "Cuget Liber", expertul sportiv al CS Farul, Dumitru Mihăilescu.