Ion Barbu nu a evoluat decât 17 minute în partida cu FC Brașov, ieșind de pe teren și îndreptându-se spre vestiare doar cu ajutor, sprijinit, după ce s-a accidentat la genunchiul drept.
"A fost o centrare în careu și, în urma unui contact cu Bălțoi, m-am lovit la genunchi. În momentul de față (n.n. - ieri, la 6 zile de la accidentare), mai am dureri și o umflătură la zona lovită. Inițial, s-a spus că nu voi mai putea juca până la finele returului, dar eu sper să revin mai devreme. Sunt un luptător și zilele petrecute pe margine mă înnebunesc, cu atât mai mult cu cât echipa dispută în această perioadă meciuri foarte importante și aș vrea să ajut și eu din teren", a declarat Barbu, pentru "Cuget Liber".
Potrivit investigației medicale, ligamentele genunchiului nu sunt afectate, iar, în câteva zile, ar trebui să dispară și durerile, nefiind necesară, astfel, o vizită a jucătorului și la București, la doctorul echipei naționale, Pompiliu Popescu. Barbu a încercat ieri să efectueze alergări ușoare, dar nu a reușit. Pentru treiarul Farului, este prima accidentare serioasă a carierei.
"În sezonul 2005/2006, m-am accidentat la Galați, la o victorie a noastră cu 1-0, meciul disputându-se în noroi. Dar a fost penultimul meci din tur, astfel că nu am pierdut decât o partidă, 1-2 cu CFR la Constanța, nu ca acum, refăcându-mă apoi în pauza de iarnă", ne-a mai spus Barbu.
Pe lângă Ion, la meciul de la Urziceni, de sâmbătă, nu va putea fi folosit în mod cert nici Rusmir, iar Chico are șanse reduse să joace. Portughezul a efectuat ieri o ecografie (rezultatul ei fiind promițător), dar abia de astăzi sau de mâine va începe alergările ușoare, oricum mai devreme decât se preconiza (avea repaus până vineri).
De la antrenamentele de luni (lucru în sală, alergări și refacere - la stadion) și ieri (două ședințe, prima tehnico-tactică, a doua fizică, ambele desfășurate pe terenul SNC), a lipsit și portarul Adrian Vlas, pe care o răceală puternică l-a împiedicat să iasă din casă. Vlas a fost înlocuit la ședințele de pregătire de Timur Isleam, de la Farul II, în condițiile în care și al treilea portar al Farului, Vlad Neagu, este indisponibil (accidentat).
Astăzi, "rechinii" au în program vizionare video (de la ora 15) și un antrenament, tot pe SNC, de la ora 16, iar mâine dimineață intră în cantonament, antrenamentul ținându-se la ora 11 (probabil tot pe SNC). Plecarea spre Urziceni se face vineri, puțin după ora 16.