Ionuț Gheorghe e în formă pentru turneul de calificare la Olimpiadă

320
Boxerul constănțean Ionuț Gheorghe, de la CS Farul, participă, de luni, la primul turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Beijing. Competiția se desfășoară în Italia, la Pescara, finalele fiind pro-gramate sâmbătă, 1 martie.
După cum a declarat, pentru "Cuget Liber", Ilie Dascălu, antrenorul lui Gheorghe, în categoria de greutate a acestuia, 64 kg, sunt înscriși 24 de boxeri, cei mai puternici fiind cei din Azerbaidjan, Ungaria și Italia. Acesta din urmă e văzut ca un oponent periculos, întrucât, fiind gazdă, ar putea beneficia de arbitraje favorabile.
Ionuț este hotărât să obțină în Italia biletele de Olimpiadă și să nu stea apoi la mâna ultimului turneu care asigură prezența la Beijing, cel din Grecia.
Ilie Dascălu spune că Ionuț este în formă și că nu are probleme cu categoria.
"Până luni, vrem să mai reglăm unele lucruri, astfel încât startul competiției să-l prindă în cea mai bună formă. Pe majoritatea celor care participă la categoria 64 kg i-a bătut, astfel că moralul său e la un nivel ridicat", ne-a mai spus Dascălu.
Pentru a se califica la Jocurile Olimpice, Ionuț trebuie să acceadă în finala turneului din Italia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.3229 secunde