Ionuț Gheorghe s-a calificat în sferturi la Europene

292
1 min citire
Ionuț Gheorghe s-a calificat în sferturi la Europene - ionutgheorgherosuboxsc11-1308493396.jpg
Pugilistul constănțean a câștigat, ieri, meciul din optimi, cu un spaniol, iar mâine va boxa pentru medalia de bronz.
Boxerul constănțean Ionuț Gheor-ghe (CS Farul; antrenor, Ilie Dascălu) s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de seniori de la Ankara, după ce, ieri, l-a învins în optimi pe Isaac Modesto, din Spania.
A fost al doilea succes al lui Gheorghe din Turcia, după victoria din prima zi, din "16"-imi, obținută la puncte (17-12) contra lui Konstantin Snigour (Israel).
În sferturi (fază a competiției în care victoria este echivalentă cu asigurarea medaliei de bronz), Ionuț va boxa, mâine, cu Mahamed Nurudzinau, din Belarus, care s-a ales cu arcada spartă în victoria de ieri, din optimi, din meciul cu Samvel Matevosyan (Armenia).
Aseară, în "16"-imi au boxat doi ro-mâni: categ. 75 kg: Bogdan Jura-toni - Aleksandar Drenovak (Ser-bia); categ. 81 kg: Cezar Jutaroni - Vladimir Cheles (Moldova). Astăzi, urcă în ring, direct în optimi (a avut rundă liberă în "16"-imi), Răzvan Andreiana, care îl va întâlni pe Filip Barak (Slovacia).
În prima zi a Campionatului, au evoluat trei tricolori, Ionuț Gheorghe și încă doi, care au pierdut însă: categ. 52 kg: Valentin Cioacă p.p. (11-13) Narek Abgaryan (Armenia); categ. 60 kg: Dragoș Marin p.p. (12-24) Fatih Keles (Turcia).
În optimi au avansat, sâmbătă, alți doi români, Mihai Nistor (categ. +91 kg) și Daniel Bădulescu (categ. 64 kg), care au câștigat partidele din "16"-imi. Nistor a dispus de Mu-hammet Guner (Turcia), după ce arbitrul a oprit meciul în prima repriză, din pricina rănirii reprezentantului gazdelor. Bădulescu l-a bătut la puncte (19-18) pe Chris Jenkins (Țara Galilor).
Un al treilea român care a evoluat în primul tur, Bogdan Niculae, a pierdut la puncte (11-16) în fața lui Stjepan Vugdelija (Croația).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0409 secunde