Vicecampioana României la handbal masculin, HCM Constanța, și-a prezentat, sâmbătă, la Mamaia, lotul pe care se va baza în ediția 2008 / 2009 a Ligii Naționale și în cupele europene. Noutățile sunt Ivankovic și Băiceanu.
După ce, la începutul lunii, i-a transferat pe Zoltan Majeri (portar, de la Vestli Oslo), Alexandru Sabou (extremă, de la HC Minaur Baia Mare) și Darko Pavlovic (inter, de la Italgest), conducerea clubului HCM Constanța a mai scos, sâmbătă, la prezentarea lotului, alți doi "ași" din mânecă: croatul Kresko Ivankovic (28 de ani; centru; de la HSG Wetzler) și Silviu Băiceanu (30 de ani, pivot de la Goppingen).
În principiu, antrenorii Vasile Stângă și Eden Hairi vor aborda noul sezon cu următoarea formulă: Ionuț Stănescu, Mihai Popescu, Z. Majeri (portari); Ionuț Săulescu, Bogdan Șoldănescu, K. Ivankovic (centri); Mihai Timofte, Evangelos Voglis Schjolin, Al. Sabou, Laurențiu Toma, Uros Vukovic (extreme); S. Băiceanu, Petr Hejtmanek, Timuszin Schuch (pivoți); Daniel Mureșan, D. Pavlovic, Răzvan Enescu, Alexandru Csepreghi, Florin Nicolae, Alexander Adzic (interi). Însă, este foarte posibil ca I. Săulescu și un alt jucător să fie cedați, sub formă de împrumut, la CSM Medgidia.
Ieri, la București, handbaliștii constănțeni au efectuat vizita medicală, apoi și-au continuat drumul către Bistrița, unde vor rămâne 12 zile în cantonament. Perioada de pregătire de vară mai include un amical cu Gyor, în Ungaria, și un stagiu în Germania, unde Toma și compania vor susține câteva meciuri test, în compania unor formații din primele două ligi.
Altfel, principalul Vasile Stângă a fost ales în consiliul de conducere al unei puternice organizații internaționale, menite a apăra interesele cluburilor în fața federației europene.
Directorul executiv al HCM, Nurhan Ali, a declarat că obiec-tivele pentru sezonul 2008 / 2009 sunt câștigarea campionatului, a Cupei României și accederea
în fazele superioare ale Cupei Cupelor. "Ne propunem să realizăm eventul și să încercăm calificarea în finala Cupei Cupelor. Steaua și Reșița sunt principalele contracandidate în lupta pentru titlu, dar cred că și Dinamo va avea un cuvânt de spus", a spus Ali.