Kliciko a fost detronat. Campionul greilor, învins de britanicul Tyson Fury

116
Kliciko a fost detronat. Campionul greilor, învins de britanicul Tyson Fury - vladimir-1448784421.jpg

Articole recomandate

Kliciko, detronat. Campionul greilor, ucraineanul Vladimir Kliciko a fost învins sâmbătă de britanicul Tyson Fury.



După nouă ani și jumătate în care a dominat categoria grea alături de fratele Vitali, Vladimir Kliciko a fost învins de Tyson Fury, scrie GSP.ro

Britanicul e noul campion The Ring, IBF, WBO, IBO și WBA la categoria grea, după ce a cîștigat prin decizie unanimă partida disputată Dusseldorf. Arbitrii au văzut o victorie clară, scorurile fiind 115-112, 115-112, 116-112, toate în favoarea lui Fury.

"Azi este începutul unei noi ere. Voi fi cel mai carismatic campion de la Muhammad Ali", a declarat Fury, potrivit BBC.

''O revanșă se impune, fără nicio îndoială'', a declarat Kliciko în ring, imediat după meci, pe care l-a încheiat cu arcada dreaptă sângerândă.

Promoterul lui Fury a precizat că acesta este acum "cel mai mare premiu din sport". "Cred că vom avea o revanșă", a spus și el.

Campionul britanic a fost felicitat de conaționalul său, James DeGale, care joacă duminică dimineață cu Lucian Bute.

"Felicitări prietenului meu Tyson Fury. Cred că e clar acum de unde vin cei mai buni boxeri din lume", a scris DeGale pe Twitter.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4368 secunde