La toamnă, selecționata Romanian Wolves debutează într-un nou sezon al Rugby Europe Super Cup

158
< 1 min citire
La toamnă, selecționata Romanian Wolves debutează într-un nou sezon al Rugby Europe Super Cup - rugby-romania-1752585465.jpeg
Rugby Europe a anunțat, marți, noul format și programul competițional al ediției 2025-2026 ale Rugby Europe Super Cup, competiție în care selecționata Lupii României va disputa trei meciuri pe teren propriu.
Conform Federației Române de Rugby, Romanian Wolves va disputa trei meciuri pe teren propriu, cu Delta, Bohemia Warriors și Lusitanos și două meciuri în deplasare, cu Castilla y Leon Iberians și Brussels Devils. Locul de disputare și ora de începere a fiecărei partide vor fi stabilite ulterior.
Competiția va începe în luna octombrie, meciurile fiind programate a se disputa pe perioada a trei luni, octombrie, decembrie și ianuarie, când vor avea loc semifinalele și finalele.
La ediția aceasta vor participa șase echipe, aflate într-o singură grupă, fiecare jucând cu fiecare, primele patru clasate calificându-se în semifinale. Acest format va fi menținut două sezoane. Alături de Romanian Wolves vor participa Bohemia Warriors (Cehia), Brussels Devils (Belgia), Delta (Olanda), Castilla y Leon Iberians (Spania) și Lusitanos (Portugalia).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.037 secunde