Luptătorii constănțeni, evoluții de excepție la Naționale

194

Articole de la același autor

Week-end-ul trecut, la Craiova, a avut loc Campionatul Național individual la lupte greco-romane și lupte libere, categoria juniori, unde au participat și sportivii constănțeni de la CS Farul, LPS și CSS Mangalia. 


Delegația constănțeană și-a adjudecat două medalii de aur, prin reușitele sportivilor de la CSS Mangalia Nicoleta Popa (55 kg) și Mădălin Pârvulescu (96 kg), la lupte libere. Cea de-a treia sportivă din Mangalia, Ana Maria Bunduc, s-a clasat pe locul cinci la categoria 55 kg. Sportivii de la Mangalia sunt antrenați de Marian Oancea și Cornel Trucmel. 


"Vreau să o remarc în mod deosebit pe Nicoleta Popa, o sportivă aflată într-o formă excepțională, care și-a învins detașat adversarele, inclusiv în finală, unde a învins-o pe campioana de anul trecut. Bilanțul întregii delegații dobrogene este unul excelent, în condițiile în care marea majoritate a sportivilor sunt cadeți, deci mai mici ca vârstă față de adversarii lor", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Asociației Județene de Lupte Constanța, Gigi Pambuca. 


Clubul Sportiv Farul a avut cinci reprezentanți la categoria greco-romane. Răzvan Arnăut a câștigat argintul la categoria 50 kg, în timp ce Florin Tița și-a adjudecat bronzul, la aceeași categorie. Nicolae Boantă a primit și el bronzul, la categoria 66 kg. CS Farul s-a clasat pe locul trei, în ierarhia generală pe cluburi. De la CS Farul, au mai participat și George Boantă (60 kg) și Atilla Oguz Hanoglu (85 kg), fără a avea rezultate remarcabile. 


"Sunt mulțumit de prestația elevilor mei, în special că Arnăut și Tița sunt mai mici cu un an decât categoria de vârstă la care au concurat", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Grigore Gheorghe. În pregătirea sportivilor, tehnicianul mai este ajutat și de Florin Uzum. 


Tot la proba de greco au mai concurat trei sportivi de la LPS, Cristian Stoicescu (74 kg), Cătălin Crăciun (66 kg) și Florin Gheorghe (66 kg), însă aceștia nu s-au clasat pe podium. 


Singura medalie a Liceului cu Program Sportiv a fost adusă de Cristina Pintilie, bronz, la 51 de kg, la lupte libere. Tot la libere au mai participat și Liviu Costache (66 kg) și Marian Raicea (96 kg). 


"Sunt dezamăgit de Sto-icescu și de Costache. De la ei aveam ceva așteptări. Nici sorții nu au fost de partea lor", a menționat antrenorul Ioan Giuglea, care alături de Va-lentin Dobrin se ocupă de sportivii de la LPS. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.521 secunde