Luptătorii de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS se pregătesc la loturile naționale

342
< 1 min citire
Secția de lupte greco-romane a LPS "Nicolae Rotaru" CSS (antrenori, Valentin Dobrin și Ioan Giuglea) are actualmente trei sportivi în pregătire la loturile naționale.
La Piatra Neamț, la lotul de cadeți, se antrenează, de pe 9 iulie, Valentin Ștefan (categ. 42 kg), campionul de la Naționalele școlare și Dorin Pârvan (categ. 69 kg), argint la "Școlare" și medaliat cu bronz la copii. A fost convocat și Sebastian Agrigoroșoaiei (categ. 47 kg), campion de copii, însă acesta nu a putut onora convocarea, fiind accidentat.
Ștefan și Pârvan se pregătesc sub Pietricica până la finele lunii, după care vor fi convocați din nou la finele lui septembrie.
"Lotul național de cadeți vrea să-și alcătuiască nucleul cu care va participa la Campionatul European din 2009. Deși abia de la anul intră în primul an de cadeți, băieții noștri sunt în vizor. Poate că unul sau doi vor reuși să prindă Europenele", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ioan Giuglea.
Al treilea luptător de la LPS aflat la lot este juniorul Cătălin Cășaru (categ. 66 kg), care se pregătește la baza olimpică de la Bascov pentru Campionatul Mondial de la finele lunii iulie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde