Antrenorul lotului feminin de gimnastică, Nicolae Forminte, împlinește, astăzi, 51 de ani

"Mă simt ca la 40 de ani"

366
2 min citire
Constănțeanul Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică al României, își serbează, astăzi, la Constanța, împlinirea a 51 de ani.
"Nu va fi nimic special de ziua mea. Îmi e de ajuns că sunt cu familia. Îmi doresc ca atât eu, cât și cei dragi să fim sănătoși. Cum mă simt la 51 de ani? Ca la 40! E adevărat, puțin obosit, pentru că la lot sunt o presiune imensă și un stres permanent. Îmi pare rău și că nu pot fi mai mult timp alături de fiul meu, Dragoș, care joacă fotbal la Farul", a declarat Nicolae Forminte.
De regulă, tehnicianul ajunge rar acasă, cam o dată la o lună și jumătate, două, acum venind la Constanța pentru rezolvarea formalităților legate de evenimentul rutier în care a fost implicat la Orăștie, când se îndrepta spre Deva, după încheierea cantonamentului de la Mamaia. Forminte este la Constanța de luni și se va întoarce la Deva mâine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde