Jucătoarele de la SN Constanța au avut mult de pătimit la Craiova, în partida cu Sporting Junior, restanță din Liga I la fotbal feminin, pierdută cu scorul de 1-3 (0-2). Tânăra echipă antrenată de Ion Zlate a înfruntat nu numai vremea câinoasă, ci și o formație adversară care a apelat la orice mijloace, chiar peste limita regulamentului, pentru a câștiga.
"Nici nu vreau să-mi amintesc despre această deplasare. Trebuia să jucăm pe stadionul Extensiv, ne-au dus în ultimul moment pe un teren al Școlii Gică Popescu, devenit, însă, impracticabil, din cauza vremii. A viscolit, apoi a plouat, mai bine cultivam orez decât să jucăm fotbal. Gazdele aveau o rablă pe post de ambulanță, medicul era trecut doar pe foaie, dar nu l-am văzut și, totuși, arbitrii au dat drumul la joc. În teren, alte probleme. Craiovencele ne-au dat lovituri în coaste și la picioare cât pentru un campionat întreg. Georgiana Pop s-a accidentat și a ieșit din joc, apoi Iulia Ghimpu, lovită de două adversare, a căzut și și-a rupt clavicula. Arbitrul nu fluiera nimic, nici măcar nu a întrerupt meciul. Mai mult, pentru ca tacâmul să fie complet, Denisa Florea a primit cartonaș roșu. Am vrut să retrag echipa de pe teren, dar m-am gândit că nu avem bani de amenzi. La final, le-am mulțumit fetelor, pentru că au făcut tot ceea ce le-a stat în puteri", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Zlate.
Eroinele de la Craiova sunt D. Florea, G. Pop, Raluca Maxim, Niculina Radu, Niculina Vălimăreanu, Luana Ilie, Nicoleta Cioroiu, I. Ghimpu, Alexandra Lupu, Alexandra Smărăndescu, Alina Apostol, Georgiana Pătulea și Gabriela Lupu.