Maratonul Mării Negre "Callatis", ediția întâi

531
1
Sâmbătă, 7 iulie, pe litoral, va avea loc ediția inaugurală a Maratonului Mării Negre "Callatis", întrecere organizată de Primăria Municipiului Mangalia, Johann Menning și Federația Română de Atletism, în parteneriat cu Instituția Prefectului, Direcția pentru Sport, Inspectoratul Județean de Poliție și Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța.
Startul se va da din fața Primăriei Mangalia, iar participanții vor alerga pe traseul Mangalia - Saturn - Venus - Jupiter - Neptun - Olimp - Hipo-drom - Mangalia, două ture, însu-mând 42,195 kilometri. Directori de competiție sunt Johann Menning, Ionuț Vaida și Adrian Rus, iar responsabili IT Management - Constantin Enea, Floarea Bălan și Claudiu Cristea. Maratonul este des-tinat tuturor categoriilor de vârstă, iar ședința tehnică și înscrierea participanților sunt planificate pentru vineri, 6 iulie, începând cu orele 20.00, la Primăria Mangalia.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2853 secunde