Printr-o hotărâre a Judecătoriei Pitești

Marcel Lică are din nou dreptul de a merge pe stadioane

387
Marcel Lică are din nou dreptul de a merge pe stadioane - 51bb254d1af7e6d9c5c43be0f7aeabca.jpg
Judecătoria Pitești a luat, ieri, hotărârea de a anula mare parte din restricțiile avute de Marcel Lică, vicepreședintele auto-suspendat al Comisiei Centrale
a Arbitrilor, cercetat în "dosarul Penescu".

"Începând de astăzi (n.r. - ieri), am din nou dreptul de a părăsi Constanța și de a călători oriunde în țară. De asemenea, am dreptul de a merge la stadion sau pe orice arenă unde se organizează competiții și alte manifestări sportive, inclusiv la sediul Federației Române de Fotbal. Singurele restricții menținute sunt cele referitoare la practicarea meseriei și părăsirea țării. Pot fi antrenor, președinte, director, instructor, dar nu observator și nu pot ieși din România. Aceasta este situația până la clarificarea dosarului", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marcel Lică.
Pentru oficialul constănțean, cea mai mare bucurie este legată de posibilitatea revenirii pe stadioane.
"Am trăit o viață pe stadion, am o carieră de arbitru FIFA, pentru care am muncit foarte mult, și m-a durut enorm când am primit acea interdicție. În plus, acum pot asista la antrenamentele fiului meu cel mic. Prin această decizie, consider că s-a făcut un pas înainte și, încet-încet, lumea își dă seama că nu sunt un pericol public, așa cum fusesem catalogat. Mă lupt până la capăt să-mi demonstrez nevinovăția și vreau să revin în forță, pentru că nu mi-am spus ultimul cuvânt în fotbalul românesc", a spus Lică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9452 secunde