Fostul președinte interimar al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal, Marcel Lică, revine, astăzi, la sediul DNA Pitești, pentru o nouă rundă de audieri.
Alături de oficialul constănțean, se vor mai afla arbitrii Aurelian Bogaciu, Sorin Corpodean, Marcel Savaniu și, în premieră, Tiberiu Lajos, acesta lipsind prima dată, din cauza decesului tatălui său. Primii trei arbitri sunt cercetați penal în scandalul de corupție în care sunt arestați Cornel Penescu, patronul clubului FC Argeș, și Gheorghe Constantin, fostul președinte al CCA.
"Nu am nimic de comentat. Lăsați justiția să își facă treaba", a spus Marcel Lică, joia trecută, la finalul primelor audieri.
Surse judiciare au declarat că și Florin Prunea, șeful Departamentului Internațional al FRF, ar putea fi citat în acest caz, dar nu se va putea prezenta, deoarece nu va fi în țară.