Marin Barbu îl înlocuiește pe Lincar la Callatis

454
2 min citire
Marin Barbu îl înlocuiește pe Lincar la Callatis - marinbarbu-1309204547.jpg
"Magiun" este noul antrenor al divizionarei secunde. Tehnicianul cu care echipa din Mangalia a realizat promovarea a ales să nu mai continue la cârma formației.
De ieri, Callatis are un nou antrenor principal, Marin Barbu. Oficialii clubului anunțaseră că au căzut de acord cu fostul tehnician, Eric Lincar, pentru prelungirea cu doi ani a contractului scadent în această vară, însă, în cele din urmă, Eric a decis să nu continue la Mangalia. Barbu a semnat o înțelegere pe un sezon, având ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 3-8.
"Eric a hotărât să se despartă de noi, nu noi de el. Îi mulțumim pentru munca depusă și pentru că a promovat echipa, dar, așa cum a spus chiar el, drumurile noastre se despart", a declarat președintele Callatisului, Neculai Tănasă.
"Am colaborat foarte bine cu Eric Lincar, astfel că decizia lui de a renunța ne-a surprins. În aceste condiții, a trebuit să ne mișcăm rapid, pentru că startul pregătirii bate la ușă. L-am ales pe Marin Barbu, cu care eu am mai lucrat (cinci ani) la Foresta și Ceahlăul, împreună realizând trei promovări în Liga 1 cu aceste echipe (două cu Foresta, una cu Ceahlăul). Refacem acum acest cuplu și la Mangalia. Barbu e o soluție bună pentru Callatis, oferind garanția îndeplinirii obiectivului", a arătat Mircea Crainiciuc, managerul general al clubului.
"Sper să alcătuim o echipă bună la Mangalia, pentru că aici există o tradiție în liga secundă. În zilele următoare, vom stabili și antrenorii secunzi și vom alcătui un lot valoros, pentru a ocupa un loc liniștit în campionat. Alături de bunii mei prieteni, Neculai Tănasă și Mircea Crainiciuc, vom face lucruri frumoase pentru iubitorii de fotbal din Mangalia", a spus și "Magiun" Barbu.
Callatis se va reuni pe 4 iulie, la Mangalia, acolo unde își va și derula primele două săptămâni de pregătire. Oficialii nou-promovatei au stabilit și primele patru jocuri de verificare, "dublele" cu Dunărea Călărași (9 iulie - în deplasare și 12 iulie - la Mangalia) și Unirea Slobozia (14 și 16 iulie). Pe 18 iulie, jucătorii lui Marin Barbu vor pleca într-un cantonament de zece zile la Câmpulung Moldovenesc.
Altfel, Crainiciuc a susținut, ieri, la Federație dosarul de licențiere. "Pronunțarea va fi în două - trei zile și cred că vom primi un răspuns pozitiv", s-a arătat optimist oficialul lui Callatis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0384 secunde