Meci important pentru Simona Halep. S-a stabilit cu cine va juca în "sferturi", la Roland Garros

857
Meci important pentru Simona Halep. S-a stabilit cu cine va juca în

Articole recomandate

Simona Halep, numărul patru mondial, va juca în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, cu ucraineanca Elina Svitolina, care a învins-o azi pe croata Petra Martic, cu 4-6, 6-3, 7-5. 


Svitolina (22 ani, 6 WTA), cap de serie numărul cinci, s-a impus după două ore și două minute de joc în fața unei adversare de 26 de ani, care ocupă doar locul 290 în clasamentul mondial, conform Agerpres.

Svitolina a reușit o victorie cu șansă, revenind în setul decisiv după ce a fost condusă cu 5-2.

Svitolina a reușit 5 ași în acest meci, dar a făcut și 5 duble greșeli, raportul de winners fiind de 32-23 în favoarea sa, având și mai multe erori neforțate (40-35).

Ucraineanca și-a egalat cea mai bună performanță a sa la un turneu de Mare Șlem, realizată în 2015, tot la Roland Garros. Anul trecut, la fel ca Halep, s-a oprit în optimi la Internaționalele Franței.

Halep și Svitolina sunt la egalitate în privința meciurilor directe, 1-1, după ce Halep s-a impus cu 6-1, 6-1 în 2013, la Sofia, iar Svitolina a învins-o recent, în finala turneului de la Roma, cu 4-6, 7-5, 6-1, profitând de accidentarea româncei la gleznă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8873 secunde