Mihaela Buzărnescu, în finala WTA de la Budapesta

260
Mihaela Buzărnescu, în finala WTA de la Budapesta - buzarnescu-1626507663.jpg

Articole recomandate

Perechea româno-maghiară Mihaela Buzărnescu/Fanny Stollar s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu în cadrul WTA de la Budapesta, după ce semifinala a fost anulată în urma retragerii echipei Irina Bara/Sara Errani din competiție.


În finală, Buzărnescu şi Stollar vor înfrunta perechea Aliona Bolsova (Spania)/Tamara Korpatsch (Germania).


Bara şi Errani vor primi un cec de 3.800 de dolari şi 110 puncte WTA la dublu.


Mihaela Buzărnescu se află la a şasea finală WTA la dublu, singurul titlu fiind obţinut în 2018, la Strasbourg, alături de Raluca Olaru. 


Buzărnescu ocupă acum locul 163 în ierarhia mondială WTA și a participat ultima dată la turneul de tenis de categorie Challanger WTA 125, unde a reușit să ajungă până în semifinale.


După finala de la Budapesta, jucătoarea va avea ocazia să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.


„Sunt extrem de fericită pentru această şansă, pentru acest vis îndeplinit. Este un alt vis pe care l-am avut de mică. Într-un final mi s-a îndeplinit. Este o oportunitate şi o mândrie extrem de mare pentru mine să reprezint România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Mă bucur extrem de mult, le mulţumesc tuturor celor care s-au luptat pentru a mă ajuta să particip la această competiţie.


Ţin să mulţumesc Federaţiei de Tenis, Comitetului Olimpic, ministerului Tineretului şi Sportului şi celor din echipa mea, celor apropiaţi mie, care au fost alături de mine şi au crezut în mine. Abia aştept să merg acolo şi să dau tot ce am mai bun pentru un rezultat cât mai bun”, a spus Buzărnescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0866 secunde