Mozaic fotbalistic

Mihai Stoica rămâne la Steaua

380
2 min citire
Mihai Stoica a declarat, ieri, că va rămâne la Steaua, în ciuda numirii în funcția de antrenor a lui Sorin Cârțu. Meme a spus că problemele mai vechi dintre ei doi s-au soluționat, după o discuție bărbătească. "Rămân la Steaua ca manager. Nu voi fi scouter, iar vineri, la meciul cu Victoria Brănești, voi sta pe bancă", a dezvăluit Stoica.
Bărboianu va semna cu Dinamo
Fundașul stânga Ștefan Bărboianu va semna un contract valabil până la finele sezonului cu Dinamo, după ce jucătorul a fost declarat liber de contract de Liga Profesionistă de Fotbal. "Vin la Dinamo ca să fac performanță. Sper să reușesc, la fel cum au făcut-o în Ștefan cel Mare și alți jucători de la Craiova", a spus Bărboianu.
România, în urcare în clasamentul FIFA
Echipa națională de fotbal a României a urcat cinci poziții în clasamentul FIFA, actualmente aflându-se pe poziția a 52-a, cu 549 de puncte. Primele zece locuri sunt ocupate de Spania, Olanda, Germania, Argentina, Brazilia, Anglia, Uruguay, Croația, Portugalia și Grecia.
Diseară, se joacă optimile Europa League
Meciurile din prima manșă a optimilor Europa League sunt programate diseară, după programul: ora 20: Sporting Braga - Liverpool, PSV Eindhoven - Glasgow Rangers, Bayer Leverkusen - Villarreal, ȚSKA Moscova - FC Porto; ora 22,05: Twente Enschede - Zenit St. Petersburg, Benfica Lisabona - PSG, Ajax Amsterdam - Spartak Moscova, Dinamo Kiev - Manchester City. Returul e programat pe 17 martie.
Președintele Ceceniei i-a dat gol Braziliei
Ramzan Kadârov, președintele Ceceniei, a înscris un gol în partida amicală dintre selecționata țării sale și o echipă a Braziliei la care au jucat vedete ale anilor 1994 și 2002, printre care s-au numărat Romario, Bebeto sau Dunga. Meciul, disputat în Cecenia, la Groznâi, a fost câștigat de brazilieni cu 6-4. În vârstă de 34 de ani, Kadârov a fost căpitanul de echipă al Ceceniei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde