Mircea Lucescu a fost operat în urma unui preinfarct

267
< 1 min citire
Tehnicianul lui Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a suferit un preinfarct miercuri seară, la revenirea din cantonamentul din Elveția, și a fost operat la ora 3 a zilei de ieri, la Donețk.
Soția antrenorului, Neli, a declarat că Lucescu a suferit o intervenție chirurgicală după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei, însă starea sa este stabilă, chiar dacă antrenorul este slăbit.
"I s-a făcut rău încă din cantonamentul echipei, se simțea foarte obosit, însă nu a vrut să meargă la doctor. La întoarcerea în Ucraina i s-a blocat o arteră de la inimă și a fost dus de urgență la spital. O echipă de medici cardiologi s-a deplasat special de la Kiev pentru a face această intervenție. Acum se simte bine, însă este foarte slăbit", a declarat Neli Lucescu.
Directorul general al clubului Șahtior Donețk, Serghei Palkin, a declarat că medicii i-au recomandat lui Mircea Lucescu să ia pauză două săptămâni în repaus, iar tehnicianul intenționează să respecte indicația doctorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde