Mirel Rădoi: "Nu pot promite calificarea la EURO!"

249
Mirel Rădoi:

Articole de la același autor

Mirel Rădoi a semnat, astăzi, contractul de selecționer al naționalei de fotbal a României și a fost prezentat într-o conferință de presă găzduită de Casa Fotbalului.

Tehnicianul în vârstă de 38 de ani a parafat un contract pe doi ani, urmând să stea pe banca echipei naționale cel puțin până la finalul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022.

"Mandatul lui Mirel Rădoi este unul de construcție. El cunoaște cel mai bine jucătorii U21 care au ajuns la prima reprezentativă. El a creat la EURO U21 o echipă învingătoare, ceea ce ne dorim și acum. E antrenorul cel mai potrivit să integreze tinerii jucători participanți la Campionatul European de tineret. El a reușit să construiască o echipă, un grup unit ceea de dorim să se întâmple și acum!", a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF, pentru site-ul oficial al federației.

"Să fii selecționer este cel mai înalt rang al antrenorului din România. Aprecierea FRF va trebui să o arătăm altfel, adică să câștigăm barajul pentru calificarea la EURO. Sunt mândru să mă aflu în postura asta și de acum încolo trebuie să ținem steagul României sus! Le mulțumesc jucătorilor de la U21 din cele două generații pentru că datorită lor am ajuns în această postură. În fotbal nimic nu e sigur, nu pot promite calificarea la EURO, dar pot promite că vom face totul să ajungem acolo, se va vedea asta în atitudinea noastră pe teren", a spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7079 secunde