Neculai Tănasă, impresionat de atitudinea fotbaliștilor Callatisului

799
< 1 min citire
Neculai Tănasă, impresionat de atitudinea fotbaliștilor Callatisului - callatis-1319567976.jpg
Președintele clubului Callatis Mangalia, Neculai Tănasă, a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că este impresionat de atitudinea jucătorilor săi, care au avut puterea de a reveni, de la 0-2 la 3-2, în partida de campionat, cu FC Botoșani.
"Sunt bucuros! Echipa adversă ne-a pus mari probleme. Moldovenii au venit la Mangalia cu dorința de a câștiga trei puncte, au condus cu 2-0, însă atitudinea jucătorilor noștri m-a impresionat. Au avut puterea să revină, ceea ce denotă tărie de caracter. Așa mai merge! Sper să continuăm pe aceleași linie și să obținem cât mai multe victorii. Ne așteaptă partide foarte grele în continuare, însă, dacă vom juca așa cum am făcut-o cu FC Botoșani, sunt convins că vom obține în continuare rezultate deosebite", a spus Tănasă.
În clasamentul Ligii a II-a, Seria I, Callatis Mangalia a urcat pe locul 14, cu 10 puncte, cu trei victorii, un egal și șase înfrângeri.
În următoarea etapă, fotbaliștii antrenați de Mugurel Cornățeanu vor da piept, în deplasare, cu Victoria Brănești, echipă aflată pe locul 11, cu 11 puncte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Octombrie 2011
Stire din Sport : FC Farul nu se sperie de Delta Tulcea
Pagina a fost generata in 0.0433 secunde