Nicoleta Grasu a aruncat discul până în finala Europenelor

330
Nicoleta Grasu a aruncat discul până în finala Europenelor - e74b32ba071772d5b55f97159db2e998.jpg
Atleta Nicoleta Grasu (Dinamo - CS Farul Constanța) s-a calificat, ieri, în finala probei de aruncare a discului de la Campionatul European de seniori de la Barcelona. Discobola a acces în ultimul act cu cea mai bună performanță din calificări, 62,10 m.
În finală vor evolua, în ordinea aruncărilor din preliminarii, Nicoleta Grasu, Nadine Muller (Germania) - 60,54 m, Wioletta Potepa (Polonia) - 60,45 m (primele trei clasate și în seria Nicoletei), Dragana Tomasevic (Serbia) - 59,24 m, Zinaida Sendriute (Lituania) - 58,98 m (cea mai bună performanță personală a sezonului), Anna Soderberg (Suedia) - 58,96 m, Joanna Wisniewska (Polonia) - 58,93 m, Sabine Rumpf (Germania) - 58,41 m, Monique Jansen (Olanda) - 57,75 m, Sandra Perkovic (Croația) - 57,70 m, Natalya Sadova (Rusia) - 57,19 m și Svetlana Saykina (Rusia) - 56,32 m.
Tot ieri, românca Angela Moroșanu s-a calificat în semifinalele probei de 400 m garduri, după ce s-a clasat pe primul loc în preliminariile primei serii, cu timpul de 55,11 s. Și Cătălin Câmpeanu a acces în penultimul act, la 400 m, timpul realizat, 46,17 s, fiind cel mai bun al său de până acum. La 20 km marș, Silviu Casandra s-a clasat pe locul 15 în finală. În schimb, Cornelia Deiac - locul 9 (6,46 m) și Viorica Țigău - locul 12 (6,21 m) nu au trecut de preliminariile de la lungime.
Aseară, au evoluat în calificări și Felicia Țilea, Maria Negoiță (la suliță), Mihai Donișan (la înălțime) și Marian Oprea (la triplusalt), iar Marius Ionescu a alergat în finala de la 10.000 m.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3392 secunde