Nicoleta Grasu, cea mai bună performanță la Internaționalele României

235
1 min citire
Performanța de 63,46 m cu care atleta Nicoleta Grasu (Dinamo - Farul) a câștigat proba de disc 1 kg a Campionatelor Internaționale ale României, de la București, a reprezentat cea mai bună reușită a întrecerii, fiind răsplătită cu 1.000 euro.
Și Cristina Toma (Farul - Dinamo), și Andreea Ogrăzeanu (CSS Alexandria - Farul) au câștigat probele la care au concurat, realizând performanțe deosebite (cea a Cristinei fiind inferioară cu doar cinci puncte celei a lui Grasu). Toma s-a impus la triplusalt, săritura sa, de 14,29 m, foarte bună, reprezentând record personal, iar Ogrăzeanu la 100 m (11,46 s) și 200 m (23,44 s).
Pe lângă aceste victorii, sportivii care reprezintă cluburi constănțene au mai urcat pe podium de 10 ori la Internaționale: locul întâi: Sergiu Ursu (Dinamo - Farul), la disc 2 kg (62,96 m); Iulian Geambazu (Farul), la 400 m (47,92 s); Adrian Vasile (Farul - Rapid), la lungime (7,78 m); Bogdan Țucă (Farul), component al ștafetei masculine de 4X400 m (3:16,74); locul doi: Alina Militaru (CSM Piatra Neamț - Farul), la lungime (6,53 m); Leonard Gherghiceanu (Farul), la 100 m (10,74 s); Cristian Vulcu (Farul), la 200 m (21,40 s); Adelina Gavrilă (Steaua - Farul), la triplusalt (13,72 m); locul trei: Bogdan Țucă, la 400 m garduri (52,60 s); Alina Duman (Farul), în ștafeta feminină de 4X400 m (3:54,98 s).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.026 secunde