Începând cu data de 9 septembrie, președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, va îndeplini funcția de președinte interimar al Comitetului Olimpic și Sportiv Român după demisia lui Alin Petrache, până la alegerile care vor avea loc la 15 noiembrie, conform hotărârii luate de Comitetului Executiv al COSR.Fostul halterofil Nicolae ''Nicu'' Vlad, triplu medaliat olimpic și triplu campion mondial, s-a născut la 1 noiembrie 1963, în comuna Piscu, județul Galați.
A activat la cluburi precum CS Galați, CS Rapid, CS Steaua și CS Astra, potrivit www.primaria-piscu.ro.
Supranumit ''Hercule din Carpați'', Nicu Vlad a cucerit medalia de aur la haltere în cadrul Jocurilor Olimpice de vară din Los Angeles, 1984, la categoria 90 kg. La Olimpiada din 1988, de la Seul, a obținut argintul la categoria 100 kg, iar în 1996, la Jocurile Olimpice de vară de la Atlanta, a câștigat bronzul la categoria 108 kg.
A fost campion mondial la haltere în 1984, la Los Angeles, categoria 90 kg, la Sofia, în 1986 la categoria 100 kg și la Budapesta, în anul 1990, tot la categoria 100 kg. Vicecampion mondial în anii 1987, Ostrava și 1989, Atena, la categoria 100 kg. La aceeași categorie, a câștigat bronzul la Campionatul Mondial din 1985, din orașul suedez Sodertlje, scrie Agerpres.