CS Tomis - poate ultimul semnal al disperării

Nu omorâți o echipă de mare tradiție a Constanței!

768
Nu omorâți o echipă de mare tradiție a Constanței! - 7a90ad9bc6cf5bba4ce7453f012453e9.jpg
Pare incredibil, dar, din păcate, adevărat. La CS Tomis, în preziua meciului de campionat cu SCM Craiova, nimeni nu mai vorbea de handbal, ci de restanțele financiare, care ar putea duce chiar la desființarea echipei!

La CS Tomis, încă nu este liniște. Din contră, apele sunt mai învolburate ca niciodată, pentru că restanțele către jucătoare și colectivul tehnic sunt foarte mari, iar mult așteptatul sprijin promis de administrația locală întârzie să apară. Dar, oare, o să se concretizeze promisiunile?
Cert este că oficialitățile locale trebuie să se decidă cât mai repede și să stabilească viitorul acestei echipe de mare tradiție, care, de peste trei decenii, reprezintă demn orașul Constanța în Liga Națională și în cupele europene. În această incertitudine ucigătoare, panica se instalează în rândurile celor din club. Atât jucătoarele, cât și tehnicienii doresc un singur lucru: să fie onorate datoriile, pentru că echipa n-a făcut Constanța de râs.
În aceste condiții, meciul de astăzi, cu SCM Craiova, din etapa a 12-a a Ligii Naționale, se anunță foarte greu pentru handbalistele Tomisului, care sunt cu moralul la pământ. Cristina Zamfir și Mihaela Pătuleanu și-au depus memorii la FRH, pentru a fi declarate libere de contract, iar în cazul Anetei Barcan, înțelegerea acesteia cu gruparea constănțeană încetează săptămâna viitoare, semnarea prelungirii făcându-se doar în cazul achitării restanțelor financiare.
"Toate jucătoarele așteaptă să vadă cum se va sfârși acest episod negru din istoria clubului. Deși Craiova este o echipă din subsolul clasamentului, meciul va fi greu, pentru că adversarii își vând scump pielea atunci când te simt vulnerabil", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.

Arbitrează o brigadă din București
Partida CS Tomis (4, 14 p) - SCM Craiova (13, 5 p) se joacă la Sala Sporturilor, de la ora 17.00. Arbitrează cuplul bucureștean Alexandru Blaș / Marius Ghiorghișor.
Celelalte partide ale rundei: Universitatea Cluj - CSM București (ora 18.00, în direct la Digi Sport), Rulmentul Brașov - HCM Știința Baia Mare, Cetate Deva - HCM Roman, Universitatea Reșița - HC Zalău, HCM Buzău - HC Dunărea Brăila.
Meciul dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea și HC Oțelul Galați se va juca mâine, de la ora 17.00, în direct la Digi Sport.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2716 secunde