Antrenorul echipei CS Tomis, Ion Crăciun:

"Oare când va avea administrația locală ochi și pentru noi?"

665
< 1 min citire
Antrenorul echipei de handbal feminin CS Tomis Constanța, Ion Crăciun, a declarat, după victoria (32-18) din meciul de campionat cu HCM Roman, că așteaptă sprijinul administrației locale, fără de care va fi foarte greu să se facă performanță.
"Echipa a jucat foarte bine, am ajuns pe locul doi în clasament, maximum posibil, pentru că Oltchim este un caz special. Mi-aș dori ca și conducătorii să se ridice la înălțimea acestor fete, să își îndrepte și spre noi autoritățile locale privirea. Doar președintele Gheorghe Slabu nu poate susține la nesfârșit o echipă de talia Tomisului. Fetele muncesc foarte mult la antrenamente și acest lucru se vede și în teren, jucăm din ce în ce mai bine", a declarat tehnicianul constănțean.
Altfel, în procent de 99%, CS Tomis va întâlni pe SAD Funchal Madeira, în turul trei al Cupei Cupelor. În prima manșă a turului secund, formația portugheză a surclasat, scor 30-19, pe SPE Strovolos (Cipru) și doar o minune în retur (sâmbătă, 23 octombrie, în Insula Afroditei) mai poate întoarce soarta calificării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0344 secunde