Echipa de fotbal old-boy’s Obelisc Costinești a fost învinsă, cu scorul de 2-5 (0-2), de Selecționata orașelor Varna, Sofia și Plovdiv, într-o partidă amicală disputată, zilele trecute, în Bulgaria. Golurile formației constănțene, antrenate de Ion Zlate, au fost marcate de Jean Dorin și Sorin Mîndru.
Lotul celor de la Obelisc, care a efectuat deplasarea la Varna, i-a cuprins pe Anton, Ser Vyli, J. Dorin, Stanciu, Drăghici, Covrig, Mîndru, M. Ion, L. Gheorghe, M. Ilie, Dragomir, Avramescu, Stroiescu, Răzmeriță, Staicu și Stoica.
"Avem o relație de parteneriat foarte bună cu asociația de fotbal din Varna, reprezentată de Petar Petrov și Thogop Morev. Bulgarii au aliniat o echipă solidă, cu mulți foști internaționali de juniori și seniori. M-am bucurat că și fotbaliștii noștri au arătat plăcerea de a juca și chiar ne-am ținut bine, până la final", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Zlate.