Președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, este de părere că turneul de la Iași a fost extrem de util echipei, în perspec-tiva startului Diviziei Naționale de rugby în 15.
"Am avut ocazia de a-i vedea la lucru pe jucătorii nou transferați. Cei care vor face față cerințelor în cele trei competiții de rugby în 7 vor fi promovați în lotul echipei mari. Ne bazăm pe un nucleu omogen, de valoare, care să joace fără frică în orice partidă, indiferent de numele adversarului. Obiectivul este menținerea în primul eșalon, iar dacă va fi să ne calificăm în play-off, cu atât mai bine. Așteptăm să confirme și în DN sportivii de la lotul național de juniori (n.r. - aflați în această perioadă în cantonament la Poiana Brașov), iar jucătorii aduși de la Steaua, LPS Focșani, CSS Tecuci, RC Bârlad, CNAV București și Callatis Mangalia să se integreze cât mai repede", a spus Chirondojan.
Șeful clubului din Mamaia a ținut să sublinieze bune relații cu Universitatea "Ovidius" și Consiliul Județean, parteneri în acest proiect.
"Nu mai puțin de 15 dintre sportivii noștri sunt studenți ai Universității Ovidius și vreau să mulțumesc profesorilor Victor Ciupină, rector UOC, Nicolae Peride, prorector, George Stănculescu, decan FEFS, Răducu Popescu, de la Facultatea de Educație Fizică, dar și consilierilor județeni pentru că sunt alături de noi. Am purtat o serie de discuții, inclusiv cu președintele CJC, și este foarte posibil ca, din sezonul viitor, echipa să se numească CSU Ovidius-Cleopatra", a afirmat Vasile Chirondojan.
v v v
Altfel, duminică, 24 august, pe stadionul de rugby "Farul", va avea loc partida amicală dintre Selecționata Dobrogei (antrenor, Cristian Brănescu) și Selecționata regiunii Languedoc (Franța).