Olimpiada ratată

Delegația României participantă la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 n-a rupt gura târgului, obținând numai opt medalii, aceasta fiind prima ediție de la Helsinki 1952 încoace când delegația tricoloră cucerește mai puțin de zece medalii la JO de vară.

La fel ca în multe domenii, România a trăit la Jocurile Olimpice de la Beijing din excepții, iar mare parte dintre cele opt medalii câștigate sunt rodul sclipirilor individuale, gen Alina Dumitru, și nu al unei strategii bine gândite și aplicate.

Plecată la drum având drept obiectiv obținerea a 10-15 medalii, delegația tricoloră a bifat mai mult eșecuri decât motive de bucurie, iar o serie de sportivi favoriți la podium - boxerul Ionuț Gheorghe, atletul Marian Oprea, înotătorii Răzvan Florea și Camelia Potec - nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Marea decepție a reprezentat-o naționala feminină de handbal, care, în loc de titlul olimpic, ne-a "servit" certuri, scandaluri, evoluții jenante și un penibil loc șapte, totul culminând cu "divorțul" de antrenorul Gheorghe Tadici. La fel de vinovată de acest eșec este și conducerea federației, care nu a reușit să gestioneze situația.

Nici la sporturile nautice nu am avut mari satisfacții. La canoe, le-am ținut degeaba pumnii finaliștilor ro-mâni. Niciunul dintre ei n-a avut forță de a prinde podiumul. Kaiacul n-a existat, iar onoarea "oamenilor apelor" a fost salvată de canotoare, cu un titlu olimpic și un bronz, totuși, cu iz de amărăciune, pentru echipajul feminin de 8+1 și-a pierdut statutul de "regină".

O notă mare îi acordăm lui Nicolae Forminte. Mai din nimic, constănțeanul de la cârma lotului feminin de gimnastică a reușit să scoată două medalii la care puțini visau și să aducă la lumina reflectoarelor o nouă "prințesă": Sandra Izbașa.

O surpriză extrem de plăcută a venit din partea Constantinei Diță Tomescu, cea care, în proba de maraton, a intrat prima în "Cuibul de Pasăre" și a trecut tot prima linia de sosire. Din păcate, avea să fie pentru ultima dată când imnul României a răsunat la Beijing.

Cum atletismul și luptele au fost la pământ, iar tenisul de masă abia acum scoate capul în lumea bună, acest loc 17 al României în clasamentul general poate fi considerat chiar foarte bun, dar nerealist. Scădeți, însă, doar două dintre medaliile de aur, obținute, cum scriam, din sclipiri, și o să vedeți că România ar fi coborât sub poziția a 30-a, mai aproape, poate, de adevăr.

Beijing, te salutăm! Ne revedem la Londra!