Olimpism / Decizie de ultimă oră a guvernului japonez în vederea JO de la Tokyo

268
Olimpism / Decizie de ultimă oră a guvernului japonez în vederea JO de la Tokyo - olimpism1712-1608280346.jpg

Articole de la același autor

Guvernul japonez intenţionează să acopere costurile contramăsurilor pentru coronavirus în oraşele care vor găzdui sportivi înainte de Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo 2020 de anul viitor, informează cosr.ro. 
Aproximativ 500 de municipalităţi din Japonia s-au înscris pentru a oferi ospitalitate echipelor olimpice şi paralimpice din întreaga lume, iniţiativă care urmăreşte să arate că Jocurile sunt concepute să fie sprijinite de întreaga ţară, nu doar de capitală, ca oraş gazdă. 


Sportivii vor fi consideraţi oaspeţi în localităţile nipone unde vor fi cantonaţi înainte de Jocuri, iar localnicii vor putea organiza evenimente sportive şi culturale, în cinstea lor. 
Oraşele vor fi pregătite, de asemenea, să organizeze tabere de antrenament pentru sportivi înainte de Tokyo 2020, Jocuri amânate pentru anul viitor, din cauza pandemiei Covid-19. 


Potrivit mass-media niponă, guvernul japonez va acoperi nu numai costurile pentru testarea periodică, ci şi pe cele asociate cu contramăsurile pentru coronavirus din oraşe. Agenţia Sporturilor din Japonia urmează să aloce 125 de milioane de dolari localităţilor participante, suma trebuind să acopere taxele pentru transportul public şi rezervările din hoteluri, care le va asigura sportivilor distanţarea de public. 
Se aşteaptă ca oraşele nipone să elaboreze ghiduri cu descrieri amănunţite ale contramăsurilor pe care urmează să le aplice şi să semneze acorduri cu oficialii din ţările de unde vin delegaţiile cărora le oferă găzduire. 


Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a confirmat că, în timpul Tokyo 2020, sportivii vor fi aşteptaţi să ajungă în Satul Sportivilor cu cinci zile înainte de startul întrecerilor la care vor participa şi vor trebui să plece cu cel mult două zile după închiderea acestora. 
Pentru scăderea numărului de rezidenţi în Satul Olimpic, care implicit va reduce riscul expunerii la Covid-19, CIO a solicitat Comitetelor Naţionale Olimpice să îşi adapteze planurile de sosire şi plecare în concordanţă cu noile reguli anti-coronavirus. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9929 secunde