Opt echipe în Superliga de rugby, din 2011

2378
Adunarea Generală a Federației Române de Rugby a aprobat, în unanimitate, schimbarea sistemului competițional la nivel de seniori. Astfel, va fi organizată Superliga, primul eșalon al țării la nivel de seniori urmând a reuni la start echipele clasate pe locurile I-VIII în Divizia Națională, ediția 2010.
Divizia Națională va deveni al doilea eșalon valoric și va cuprinde echipele clasate pe locurile IX-XII în DN 2010 și primele patru echipe din Divizia A, ediția 2010.
Cel de-al treilea eșalon va fi Divizia A, care va reuni la start zece echipe din DA 2010. Formațiile vor fi repartizate în două grupe geografice - câte cinci în fiecare grupă.
Modul în care se va desfășura Superliga depinde de calificarea naționalei României la turneul final al Cupei Mondiale din Noua Zeelandă 2011.
Tot cu ocazia Adunării Generale a FRR, Călin Matei, președintele clubului CSM Baia Mare, a fost ales membru al Biroului Federal. El va reprezenta cluburile feminine și cluburile din Divizia Națională de seniori și Divizia A.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3995 secunde