Turneul final al Campionatului Național de rugby juniori U18 și U17

Pașcaniul trimite Constanța în duelul pentru "lingura de lemn"

710
2 min citire
Rugbiștii juniori sub 17 ani de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța n-au avut succes în fața echipelor moldovene participante la turneul final al Campionatului Național, competiție găzduită, de luni până duminică, de municipiul nostru.
După ce a pierdut meciul de deschidere, 7-12 cu CSS Bârlad, formația Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" CSS a fost înfrântă, vineri dimineață, pe stadionul din "Badea Cârțan", și de CFR Unirea Pașcani, scor 7-15, punctele fiind marcate de Olescu (eseu), Ibram (transformare), respectiv Loghin, Pristăviță (câte un eseu) și Cristea (o lovitură de penalitate și o transformare).
Echipa de pe litoral, antrenată de Adrian Pllotschi, a rezistat timp de o repriză, 7-7, însă, după pauză, a greșit mult și a ratat, astfel, calificarea în finala pentru locurile 5-6, obiectivul fiind acum evitarea ultimei poziții. Din păcate, unul dintre jucătorii LPS-ului, Iorgu Ilie, a suferit o accidentare serioasă la brațul stâng, cel mai probabil o luxație de cot, fiind transportat cu ambulanța la spital.
În celălalt joc al dimineții, CSM Baia Mare a dispus, cu scorul de 12-8 (7-0), de Colegiul Tehnic "Traian Vuia" Galați. Au înscris Dorca (două eseuri, o transformare), respectiv Calfas (un eseu și o lovitură de penalitate).
Iată și celelalte rezultate înregistrate vineri seară, în turneul juniorilor sub 17 ani: Colegiul Național "Aurel Vlaicu" - CSS Tecuci 33-0 și CSS Bârlad - CTMR TF Metrorex 17-12.
În week-end, vor avea loc finalele. Sâmbătă, începând cu ora 9.00, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra", vor avea loc cele ale secțiunii U18, după următorul program: CS Gens Cluj - CSS 2 Baia Mare (locurile 7-8), LPS Suceava - CSS 3 Steaua (locurile 5-6), Colegiul Național "Aurel Vlaicu" - CSS Bârlad (locurile 3-4) și LPS Focșani - RC Pantelimon (locurile 1-2).
Finalele categoriei U18 se joacă duminică, adversara Constanței din meciul pentru locurile 7-8 fiind Colegiul Tehnic "Traian Vuia" Galați.
***
Meci dramatic între juniorii U18 de la LPS Focșani și CSS Bârlad. Așa cum o făcuse și în partida cu CSS 3 Steaua, Bârladul a reușit un eseu transformat chiar în ultimele secunde, grație căruia a restabilit egalitatea, 25-25. Norocul i-a părăsit pe puștii lui Ion Harnagea la loviturile de departajare, trei jucători n-au trimis balonul printre bețe și visul frumos al titlului s-a spulberat l Nu mai puțin de opt arbitri au fost delegați la partidele turneului final: Andrei Vasiliu, Cristian Șerban, Robert Diaconescu (București), Ionuț Bodea (Galați), Ionel Tinu (Bârlad), Viorel Bujoreanu (Mangalia), Dragoș Ionescu și Gabriel Bucevschi (Constanța), supervizați de George Bărgăunaș, responsabilul al comisiei de specialitate din cadrul FRR.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde