Ieri după-amiază, s-au jucat partidele etapei a patra în Divizia A1 de volei. La secțiunea masculină, campioana României, CVM Tomis Constanța, a bifat o nouă victorie, scor 3-0, în deplasare, cu CVM Brașov.
Echipa de volei masculin CVM Tomis continuă seria succeselor din principala întrecere internă, cea de-a patra sa "victimă" fiind nou-promovata CVM Brașov, pe care constănțenii au învins-o cu scorul de 3-0.
Pentru formația antrenată de canadianul Stelio De Rocco, urmează alte două meciuri de campionat, ambele în deplasare: cu Remat Zalău (sâmbătă, în etapa a cincea) și cu Unirea Dej (duminică, în devans, pentru runda a șaptea).
Celelalte rezultate ale rundei: CS Torpi Târgu Mureș - Explorări Baia Mare 3-1, SCM U Craiova - Dinamo București 3-2, U Cluj - VCM LPS Piatra Neamț 3-1, Dacia Buzău - Unirea Dej 0-3, și Steaua București - Remat Zalău 3-0.
***
Tot ieri, au avut loc și întâlnirile etapei a patra a Diviziei A1 de volei feminin. Rezultatele înregistrate: Știința Bacău - CSV 2004 Tomis 1-3, SCM U Craiova - U Cluj 3-0, CSM Focșani - Dinamo București 0-3, CSM Sibiu - VC Unic LPS Piatra Neamț 0-3 și Penicilina Iași - IOR București 3-0.
Runda viitoare (sâmbătă, 7 no-iembrie), "sirenele" antrenate de Alexander Boskovic și Constantin Alexe vor întâlni, pe teren propriu, pe SCM U Craiova.