La primul antrenament de ieri al Farului au participat numai 21 de jucători, patru dintre ei, Sardescu, Leu, Ene și Buzea, sosind cu întârziere la Constanța și nemaiprinzând ședința de pregătire. Întârzierea s-a datorat unui TIR, care a făcut accident pe autostradă și a blocat temporar circulația. Deși cauza întârzierii e obiectivă, cei patru nu vor scăpa de pedeapsă. "Trebuiau să se gândească că se poate întâmpla orice și să își ia o marjă de siguranță", a spus Marius Șumudică.
Cei 21 de la antrenament au fost: Vlas - Mățel, Barbu, Șchiopu, Rastovac, Bubuleandră, Pașcovici, L. Ștefan - M. Soare, Fatai, Rusmir, Pătrașcu, B. Andone, B. Teekloh, Păcuraru, Cristocea, Gaston - Chico, Nanu, Gosic, T. Moldovan.
Reveniți după accidentări, Moldovan și Bubuleandră nu au participat la exercițiile cu mingea, iar Pahor, și el cu probleme medicale, a lipsit.